Băsescu îl acuză pe judecătorul Dumbravă că „minte”. „Îmi mențin integral declarația”

Băsescu îl acuză pe judecătorul Dumbravă că minte. Îmi mențin integral declarația
Publicat: 09/10/2014, 16:21
Actualizat: 30/03/2019, 16:13

„Se pare că sunt magistrați care țin neapărat să facă politică și au ajuns să o facă mai prost decât o facem noi, politicienii. Un domn magistrat a considerat că în conferința mea de presă am afectat justiția că am dat acte din dosar. Îmi pare rău, domnul magistrat minte. Îmi mențin integral declarația pe care am făcut-o când am anunțat cererea de urmărire penală pentru cinci foști miniștri”, a declarat Băsescu.

CSM a decis joi să sesizeze Inspecția Judiciară atât în cazul declarațiilor făcute de Victor Ponta cu privire la ancheta referitoare la Lukoil, cât și în cazul afirmațiilor lui Traian Băsescu privind dosarul Microsoft și ale lui Varujan Vosganian despre condamnarea lui Sorin Roșca Stănescu.

Membrii plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au votat cele trei propuneri de sesizare a Inspecției Judiciare cu privire la afirmații despre justiție făcute de premierul Victor Ponta, de președintele Traian Băsescu și de senatorul Varujan Vosganian.

Inspecția Judiciară urmează să analizeze afirmațiile și să prezinte concluziile într-un singur raport privind apărarea independenței justiției, care va fi prezentat plenului CSM.

Analizarea declarațiilor făcute de premierul Victor Ponta în 6 octombrie, referitoare la dosarul privind societatea Petrotel Lukoil, aflat pe rolul Parchetului Curții de Apel Ploiești, a fost pe ordinea de zi a ședinței de joi a plenului CSM.

Celelalte două propuneri de sesizare a Inspecției Judiciare au fost făcute în timpul ședinței plenului, de către judecătorul Horațius Dumbravă și vicepreședintele CSM, procurorul Gheorghe Muscalu.

Horațius Dumbravă a arătat, în contextul discutațiilor referitoare la necesitatea sesizării Inspecției Judiciare în cazul declarațiilor făcute de premierul Victor Ponta, că IJ ar trebui sesizată și în cazul afirmațiilor președintelui Traian Băsescu din 3 octombrie, atunci când a emis avizele pentru urmărirea penală a unor foști miniștri, în dosarul Microsoft.

El a mai spus că în ultima perioadă s-au înmulțit atacurile nefondate la adresa justiției din partea politicienilor, susținând că, în acest context, membrii Consiliului Superior al Magistraturii ar trebui să emită un avertisment clar politicienilor, apreciind că sesizarea Inspecției Judiciare nu este suficientă.
„Contextul din zilele acestea, în care apar declarații ale Președintelui României, domnul Traian Băsescu, în care sunt devoalate date și informații din dosare penale sau declarații ale Primului Ministru, domnulVictor Ponta, prin care sunt atenționați procurorii cum trebuie în mod concret să-și facă ancheta, impun ca CSM să ia atitudine împotriva oricărui act care știrbește independența justiției și erodează încrederea publicului în justiție. În această perioadă, în care se multiplică atacurile la adresa justiției, nu este îndeajuns ca, punctual, să fie sesizată Inspecția Judiciară, după care să așteptăm săptămâni la rând până când Inspecția Judiciară va analiza și propune Plenului concluziile verificărilor făcute, ci este nevoie de un Apel sau un Avertisment categoric pe care Plenul CSM să-l facă la adresa tuturor politicienilor”, a arătat Dumbravă.

În ce privește sesizarea Inspecției Judiciare în cazul declarației președintelui Traian Băsescu din 3 octombrie, Dumbravă a spus că urmărirea penală este confidențială și că toți cei implicați în actul de justiție trebuie să respecte acest lucru.

„După studiul dosarelor, spune în declarație domnul Președinte, rezultă că unele persoane care fac obiect al anchetei penale nu au primit bani, că sunt conturi blocate în străinătate, că declarațiile de martor luate în dosar de procurori nu sunt acoperite cu probe, că anumite persoane nu au făcut denunțul la DNA.

Urmărirea penală este nepublică, confidențială. Toți actorii care contribuie la înfăptuirea actului de justiție, inclusiv Președintele României, Senatul sau Camera Deputaților, trebuie să respecte aceste coordonate procesuale”, a arătat Horațius Dumbravă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Când ar putea folosi Putin armele nucleare. Expert, despre decizia SUA de a permite Ucrainei...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Ce a apărut la locul de veci al Andreei Cuciuc, după ce a fost înmormântată....
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de...
Omenirea tremură. Se construiesc primele adăposturi antiatomice. Ce urmează
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?